Divinitatea, zeul reprezintă o închipuire a unei persoane ideale sau a unei credințe in existența unei puteri supranaturale. Totuși acesta nu este nimic altceva decât un om, poate unul excepțional, cu caracteristici neobișnuite, dar totuși acesta este este un om, unul divinizat, ce ramâne în memoria celorlalți, ca fiind o persoană neordinară, diferită și totodată specifică.
Parcursul dintre om și zeetate presupune o anumită sacrificare, echivalentul jertfelor Vechilui Testament, consacrarea urmînd a fi etapa finală. Poemul "Odă (în metru antic)" prin chinurile și supunerea lui Nesus în fața singurătații și a sorții vitregi urmat de Hercul cu purificarea "dureros de dulce" a sufletului și arderea cărnii, trupescului, ca în final să reînvie din cenușa a pasarea Phoenix, redau traseul metamorfozei om - zeetate.
Mândria, indiferența, sentimentul indistructibilității, ignorarea morții - acea credință in veșnica tinerețe prezintă omul în prima ipstază a vieții - Naivul. Urmându-și parcursul firesc omul, cunoaște cădera, suferința, începe a vedea moartea ca ceva firesc și inevitabil.
Deviind de la ordinar, eul liric, asemuindu-se cu Hercul (zeii), conștientizează necesitatea ancestrală a jertfei ca fiind unica cale spre salvare sau autodefinire a proprie divinităti. Reînvierea luminoasă a pasarii Phoenix fiind mai mult o întrebare retorică, eul liric vede trecerea în Nirvana cu o seninătate specifică împacarii cu moartea, eu constientizează propria valoarea și se impacă cu sine însuși.
Regăsind acea liniște sufletească, prin detașarea de acel plictis și rutină a vieții, eul liric se transpune în acel "Olimp" al zeilor antici spre a dăinui veșnic in amintirile oamenilor.
Aceasta fiind in sine devenirea OM - ZEU.
No comments:
Post a Comment